Okja: Vei empatiza cu un singur personaj, superporcul [PLAYFILM]

Prin liceu am văzut pentru prima dată Requiem for a Dream, un film care m-a marcat și pe care am ajuns să-l consider cea mai bună campanie anti-heroină. În aceeași măsură, Okja mi-a lăsat impresia că vrea să aibă fix același impact, numai că pentru industria de carne și, implicit, pentru consumatori.

Deși știam de un animal care arată a elefant combinat cu porc și cățel, mai mult m-a tentat distribuția: Tilda Swinton, Giancarlo Esposito și Jake Gyllenhaal. Pe lângă asta, filmul este regizat de Bong Joon Ho, adică omul responsabil de Snowpiercer. În mod evident, așteptările au fost mari, poate un pic prea mari.

În 2007, Lucy Mirando, interpretată de Swinton, anunță că au reușit să crească un fel de superporc, un animal voluminos, care consumă puțin și are un gust extraordinar. 26 de astfel de exemplare sunt trimise în toată lumea, iar, după zece ani, cel mai perfect superporc va fi declarat câștigător, eveniment care marchează introducerea cărnii pe piață.

Okja: Un început bun care se continuă cu clișee

De aici, povestea este clișeică. Acțiunea se concentrează în jurul lui Mija, o fetiță din Coreea de Sud care și-a îngrijit cam toată viață superporcul, pe numele său Okja. Oamenii răi din America vin după Okja, Mija se supără și pleacă după ei, m-ai apare o asociație de tip „salvați animalele” care vor să o demaște pe Lucy Mirando și o să mă opresc aici, pentru că oricum totul este deja previzibil.

Deși filmul are două ore, acțiunea părea grăbită, cu niște personaje prea puțin dezvoltate. Mija se transformă dintr-o fetiță fericită într-una încăpățânată. Mirando este absurdă fără să înțelegi de ce, pentru că filmul are pretenția ca noi să acceptăm faptul că așa e ea, super diabolică. Gyllenhaal este fața companiei și un personaj isteric, irațional și pur și simplu ciudat. La fel, nu înțelegi de ce. Cam toate personajele, în afară de Okja, par a fi de umplutură și puse acolo ca să susțină un mesaj important: industria de carne este nașpa și plină de atrocități.

Sigur, din punct de vedere al emoțiilor, Okja și-a făcut treaba excelent și aș minți dacă n-aș spune că am lăcrimat puțin. CGI-ul este perfect și în nicio clipă nu am simțit că animalul nu este acolo. De fapt, este atât de bine realizat, încât superporcul ăla a rămas singurul personaj cu care am empatizat. Okja rămâne un film care încearcă prea mult să atragă atenția spre industria cărnii, iar detalii importante din poveste au rămas ignorate sau tratate superficial. În încheiere, pe scurt, Okja este un film care te mișcă, dar pe care, cel mai probabil, nu o să-l mai vezi și a doua oară.